Demo WordPress site

De ce cade părul?

Părul este simbolul frumuseții. Ne mândrim cu el, îl îngrijim, îl coafăm, îl vopsim, îl arătăm tuturor cu mândrie, ba mai mult, îl modelăm după chipul și asemănarea noastră. Ce ne facem însă când începe să cadă? E normal sau trebuie să ne îngrijorăm?

Acest proces de cădere a părului poate spune multe despre bolile cu care se confruntă organismul tău. E timpul să iei măsuri pentru ca acest proces să nu fie ireversibil.

Te-ai gândit vreodată câte fire de păr ai în cap? Ei bine, specialiștii spun că în medie 100.000 de fire de păr. Fiecare folicul produce un singur fir de păr care crește câte un centimetru pe lună. Știu pe cineva care chiar s-a apucat să facă calcule… un centimetru pe lună înseamnă că în 10 luni va avea 10 centimetri… Dar ce nu știa persoana respectivă este că, după ce crește timp de 2-6 ani, părul se oprește din crescut, apoi cade, fiind înlocuit cu alt fir de păr. Și apoi procesul o ia de la capăt. Dar mai trebuie să știi că nu se întâmplă cu toate firele de păr în același moment acest ,,circuit”. Dacă ar fi așa am cheli și apoi ne-ar crește iar. În orice moment, 85% din păr este în creștere, iar restul se ,,odihnește”, potrivit siteului webmd.com. Bine, bine și ce ne facem totuși, atunci când părul cade masiv?

De la ce vârstă poate apărea calviția (alopecie)?

Căderea părului, fenomen cunoscut și sub denumirea de calviție sau alopecie, poate să ne dea bătăi de cap încă de la 18 ani, frecvența sa crescând odată cu înaintarea în vârstă. Spre deosebire de bărbați, în cazul cărora 1 din 3 se luptă cu semnele calviției încă de la 30 de ani, ca mai apoi, la 50 de ani, aproximativ 50% din ei să fie afectați, numărul femeilor care se luptă cu acest fenomen este mai redus, procentul clasându-se între 2-3%. Cu toate acestea, femeile pot să accelereze procesul de cădere a părului cu ocazia coafării și colorării lui repetate. Nu în ultimul rând, modificările hormonale sau afecțiunile subiacente, pot și ele influența sănătatea părului nostru.

În cazul alopeciei androgenogenetice (cel mai comun tip de pierdere difuză a părului scalpului), vorbim despre o afectare în grade variate a femeilor și bărbaților. Astfel că, acest fenomen afectează 80% dintre bărbați și 60% dintre femeile ajunse la 60 de ani.

În cazul femeilor, modificările endocrine sunt cele care cauzează alopecia indusă de hormoni androgeni, aceste dereglări având drept sursă posibilele tumori, ovarul polichistic sau modificările secreției suprarenalei.

Cauzele căderii părului:

  • Alimentația echilibrată este secretul vieții sănătoase. Alimentația defectuoasă, sau mesele formate din alimente sărace în vitamine, proteine și minerale, sunt cei mai frecvenți factori care pot să declanșeze căderea părului. Dereglările în alimentație precum anorexia sau bulimia, persoanele care țin un regim alimentar strict pentru o perioadă lungă de timp sau cele care au slăbit mult într-un timp scurt, sunt predispuse unui risc ridicat de cădere a părului. Alte cauze care pot duce la căderea părului sunt deficitul de vitamine și anemia (cauzată cel mai frecvent de lipsa de fier), doi factori care nu mai permit foliculilor de păr să obțină nutrienții necesari, provocând astfel slăbirea rădăcinii părului și, evident, căderea acestuia.
  • Lipsa cărnii din alimentație atrage după sine lipsa fierului din organism. Tocmai de aceea, vegetarienii se pot confrunta cu problema căderii părului.
  • Problemele glandei tiroide și diabetul sunt doar două dintre bolile care pot provoca dereglări hormonale și care pot atrage după sine căderea firelor de păr. În cazul femeilor, sindromul ovarelor polichistice poate cauza căderea părului sau apariția acestuia în zone precum mâinile sau fața.
  • Unele tratamente sau medicamente pot declanșa căderea părului. Citostaticele, tratamente folosite în lupta împotriva cancerului au un efect deosebit de puternic. Însă, chiar și tratamentele care ne afectează mai puțin pot avea efecte negative asupra părului.
  • Bolile pielii, precum dermatita seboreică, ne pot afecta încă din adolescență și pot să provoace căderea părului. În aceste cazuri, părul se regenerează, însă este nevoie să consultăm un medic dermatolog și, desigur, să acordăm timpul necesar pentru vindecare.
  • Așa cum am menționat deja, coafarea părului, vopsirea și îndreptarea lui sunt factori care, în timp, pot duce la căderea părului. Traumatizarea scalpului prin purtarea părului strâns într-o coadă, implică o tensiune la nivelul scalpului care determină deteriorarea foliculilor și căderea firelor de păr. Afecțiunea poate deveni permanentă dacă părul este ținut strâns pentru o perioadă lungă de timp.
  • Stresul ne afectează din mai multe puncte de vedere și iată că acesta are o legătură strânsă cu fenomenul pierderii părului. Stresul poate cauza nu doar căderea părului ci și oprirea creșterii acestuia. Așa că, în termen de 2-3 luni, firele de păr pot să cadă în urma unei simple pieptănări, dat fiind faptul că rădăcina firelor este afectată. Stresul poate fi factorul declanșator al fenomenului prin care celulele albe din organism atacă foliculii de păr, cauzând căderea părului de pe anumite porțiuni ale scalpului și care se poate extinde și la nivelul părului de pe corp. Odată cu îndepărtarea problemei care atrage după sine stresul, părul începe să își revină, însă întregul proces poate dura câteva luni.

Remedii împotriva căderii părului:

Iată ce puteți face în cazul în care vă confruntați cu fenomenul de cădere a părului:

  • Cheia sănătății stă în alimentație, așadar trebuie să te asiguri că ai un regim alimentar diversificat și bogat în proteine, minerale și vitamine.
  • Analizele de sânge făcute periodic pot să stabilească dacă există o lipsă de vitamine sau fier în organism. Asigură-te că îți faci analizele periodic, deoarece, uneori, o alimentație bogată nu poate suplini cantitatea necesară de vitamine de care ai nevoie, așa că organismul trebuie ajutat cu vitamine, minerale și fier în formă medicamentoasă.
  • Calitatea produselor pe care le folosești pentru îngrijirea și curățarea scalpului este importantă. Asigură-te că șamponul folosit nu îți provoacă iritații. În cazul unui scalp sensibil, poți utiliza șampon pentru bebeluși, întrucât formula acestuia este mai blândă și mai delicată.
  • Încearcă să utilizezi fixativ, spumă, sau orice altă substanță chimică doar când este nevoie și vopsește-ți părul doar când este absolut necesar. Totodată, după spălare, este bine ca părul tău să se usuce singur. Dacă este nevoie, folosește uscătorul la intensitate minimă. Nu în ultimul rând, pentru a evita ruperea firelor de păr, asigură-te că îți aranjezi părul doar după ce s-a uscat complet.
  • În cazul în care observi căderi masive de păr, primul pas este să consulți un medic dermatolog. Pe baza informațiilor primite de la tine (antecedente familiale, tratamente urmate, sau regimul tău alimentar), acesta va putea stabili un diagnostic.
  • Chiar dacă în unele cazuri căderile de păr sunt temporare, acestea pot fi un mod în care organismul tău încearcă să îți comunice ceva, de aceea nu trebuie să le ignori. Căderile masive de păr pot ascunde probleme grave care necesită atenția ta și ajutorul unui medic.

Dr. Valentin Boldea

Medic primar Medicină de Familie

Articole asemănătoare

De ce au femeile ciclu menstrual

Mihai Mija

De ce salivăm?

Mihai Mija

De ce avem gaze?

Mihai Mija